vineri, 29 august 2014

Jurnal de vacanță - Fuga de furtună - Tulcea

V-am promis că vă povestesc cum am fugit de furtună. Da, am văzut la știri că se strică vremea, așa că ne-am despărțit de Stațiunea Venus, luând cu noi o bucățică din ea. 

Nici nu am ieșit bine din Constanța, că vremea a și început să ne arate că am făcut bine că am plecat. 
Am mers un timp cu furtuna în spate, însă am reușit să ne îndepărtăm  și din ce ne apropiam de Tulcea norii s-au risipit, lasând loc soarelui și vremii frumoase.
Aflați pentru prima oară în acest oraș, am fost surprinși  în mod plăcut. Am primit telefonic sfaturile unui coleg de-al lui Adi (ghidul nostru tulcean, aflat în vacanță la Bran) care ne-a trimis repede, repede la Hotel Europolis unde ne-am și cazat, iar de mâncat ne-a recomandat să mergem pe Insulă
În hotel nu am stat decât pentru a ne lăsa bagajele, am primit un apartament cu pat dublu și o canapea pentru Andrei. Drăguț, intim, curat. 

Am fugit la plimbare, pe faleză și am ajuns la restaurantul de pe insulă.Este un loc frumos unde poți mânca o saramură de crap cu mămăliguță și ardei iute... mmm, o bunătate.
Noi așa am făcut, la recomandarea ospătarului și tot la recomandarea lui am stropit saramura cu o Fetească Regală, rece. 
Să ne fie de bine, am spus sărut mâna pentru masă și am plecat în mare grabă, deoarece aveam un drum de făcut tocmai până la Monument.
Orașul Tulcea este situat pe 7 coline din Dealurile Tulcei, iar Monumentul Eroilor din Războiul de Independență, a cărui piatră de temelie a fost pusă la 17 octombrie 1879 în prezența Regelui Carol I, se ridică semeț pe unul din aceste dealuri.


Monumentul este unul dintre cele mai importante obiective turistice din Delta Dunării, obiectiv pe care nu ar trebui să-l ratați dacă vă aflați în vizită la Tulcea.
Imaginile surprinse de aparatul foto sunt grăitoare, însă expresia "cât vezi cu ochii" nu o pot exprima prin cuvinte. Aveți aici o fotografie, foarte dragă mie. Mergeți să vedeți, cu ochii voștri, până la  munții cei înalți și până în Ucraina!



Am plecat fermecați spre hotel, cu gândul că dimineața va trebui să ne despărțim de acest oraș frumos, în care sunt atâtea locuri de vizitat.  Ne-am făcut planuri, ce să vizităm până la plecare, am scotocit internetul și am hotărât că va trebui sa revenim, pentru cel puțin o săptămână pentru a avea timp să vedem tot.
De dimineață cu noaptea în cap, am făcut bagajele și am mers să luăm micul dejun. Eram nerăbdători să vizităm Muzeul Deltei Dunării,  însă drumul nostru a trecut prin Piața Mircea cel Bătrân.
Aici am avut parte de o surpriză, oferită de un domn minunat și prietenii săi. 






Am ajuns la Muzeu puțin după dechidere și am constatat cu plăcere că este un centru modern, v-am pus link-ul pentru pagina oficială. Am citit cu mare atenție descrierile și sunt 100% adevărate. Au făcut un lucru excepțional acolo, timp și răbdare să ai să citești și să vezi tot.  Și noi am avut și timp și răbdare, petrecând acolo peste 3 ore, citind și vizionând, sper eu, totul. Bineînțeles, am făcut și fotografii, multe, din care nu voi pune aici decât două, cât să vă stârnesc curiozitatea, spre personală vizitare :). 




După cum am mai spus, Tulcea este un oraș superb, unde trebuie să stai măcar o săptamână. Vom reveni cu mare drag pentru o excursie pe canalele Dunării, am văzut câteva oferte ispititoare.
De aici, planurile noastre erau sa mergem spre Sibiu, fapt care s-a și întâmplat, imediat după ce am ieșit de la muzeu.
Însă cum am ajuns noi la Sibiu, din Tulcea, ocolind Bucureștiul și parcurgând peste 500 km,  veți afla zilele următoare !   



luni, 25 august 2014

Jurnal de vacanță - Fuga de căldură - Marea Neagră

Bine v-am regăsit dragi prieteni!
Da, am fost în vacanță, deși aveam foarte multă treabă în București, ne-am hotărât marți pe la prânz, când aerul de la etajul 7 devenise irespirabil, iar prognozele meteo nu sunau deloc îmbucurător.
Am plecat spre mare, deoarece, pe lângă nevoia de răcoare, ne bântuia și dorul de nisip și valuri. Pe drum, ne-am oprit în portul turistic Mangalia. 
Vă recomand să vă opriți în port, chiar dacă nu aveți timp să mergeți în plimbare cu una din ambarcațiuni, puteți să beți o cafea și să vă plimbați prin zonă. 


                                                                             
     Anul acesta am ales stațiunea Venus, deoarece în ultimii ani am tot stat în Eforie și am considerat că trebuie să mai schimbăm locul. Și bine am făcut! 
    Venus arată ca pe vremea comuniștilor, însă este o stațiune drăguță, nici mai curată dar nici mai murdară decât celelalte stațiuni.
Ne-am cazat la Vulturul, o locație  la 20 m de plajă, cu mâncare și condiții de cazare excelente.
Plaja  din Venus nu este o plajă aglomerată. 
În general, oamenii  vin pe plajă dimineața, înainte să răsară soarele, iar în jurul prânzului se retrag la terase sau prin camere. 
Un lucru drăguț, la ora 10.00 apărea pe plajă un domn Cristi Pietricică, care însuflețea locul. Ne ridica la dans și dansam și dansam... puteți să vedeți ce a ieșit în filmulețele postate de el pe facebook. (găsiți și la mine, câteva)
     A... să nu uit, un lucru important, ce m-a frapat în prima seară: după ora 12 noaptea, au amuțit muzicile de la toate terasele. Nu se mai auzea decat marea.
Deci, dragilor, dacă nu ați fost încă în concediu, sau mai aveți zile libere, dați o fugă la mare, mergeți la Hotel Vulturul în Venus, faceți plajă, dansați cu Cristi și încărcați-vă bateriile! 

Ne vedem zilele următoare să vă povestesc cum am fugit noi de furtuna de la mare, să petrecem o zi minunată  la Tulcea! 




joi, 7 august 2014

Mitul peșterii (din Republica lui Platon)


Platon (Greacă: Πλάτων; Plátōn) (n. cca. 427 î.Hr. — d. cca. 347 î.Hr.) a fost un filozof al Greciei antice, student al lui Socrate și învățător al lui Aristotel. Împreună cu aceștia, Platon a pus bazele filozofice ale culturii occidentale. Platon a fost interesat de matematică, a scris dialoguri filozofice și a pus bazele Academiei din Atena, prima instituție de învățământ superior din lumea occidentală. vezi: http://ro.wikipedia.org/wiki/Platon
  1. "Mai departe-am zis - asemuiește firea noastră în privința educației și a lipsei de educație cu următoarea întamplare: iata mai mulți oameni aflați într-o încăpere subpământeană, ca într-o peșteră, al cărui drum de intrare dă spre lumină, drum lung față de (lungimea) întregului peșterii.  În această încăpere ei se găsesc, încă din copilărie, cu picioarele și grumazurile legate, astfel încât trebuie să stea locului și să privească doar înainte, fără să-și poată roti capetele din pricina legăturilor. Lumina le vine de sus și de departe, de la un foc aprins înapoia lor; iar între foc și oamenii legați este un drum așezat mai sus, de-a lungul căruia , iată, e zidit un mic perete, așa cum paravanul scamatorilor, pus dinaintea celor ce privesc, deasupra căruia își arată ei scamatoriile..." "Văd"-spuse el. " ...mai încearcă să vezi și că, de-a lungul acestui perete, niște oameni poartă felurite obiecte care depășesc în înălțime zidul, mai poartă și statui de oameni, ca și alte făpturi de piatra sau lemn, lucrate în chipul cel mai divers. Iar dintre cei care le poartă, unii, cum e și firesc, scot sunete, alții păstreaza tăcerea." "Ciudată imagine și ciudați sunt oamenii legați!" " Sunt asemănători nouă -am spus. Căci crezi că astfel de oameni au văzut, mai întai, din ei înșiși, cât și din soții lor, altceva decât umbrele care cad, aruncate de foc, pe zidul de dinaintea lor?" "Cum ar putea vedea altceva -spuse el- dacă întreaga viață sunt siliți să-și țină capetele nemișcate?" "Dar ce ar putea vedea din obiectele purtate? Oare nu tot același lucru?" "Bun, și?" " Iar dacă ei ar fi în stare să stea de vorbă unii cu alții, nu crezi că oamenii nostri ar socoti că, numind aceste umbre pe care le văd, ei numesc realitatea?" " Necesar." " Și ce-ar face dacă zidul de dinainte al închisorii ar avea un ecou? Când vreunul dintre cei care trec ar emite vreun sunet, crezi că ei ar socoti emisiunea sunetului iscată fiind de altceva, în afară umbrei ce le trece pe dinainte?" " Pe Zeus, - raspunse el - nu cred!"  "În general, deci - am spus eu -, asemenea oameni nu ar putea lua drept adevar decât umbrele lucrurilor." " E cu totul obligatoriu."
  2. "Privește acum în ce fel ar putea fi dezlegarea lor din lanțuri și vindecarea de lipsa lor de minte, dacă așa ceva le-ar sta în fire: atunci când vreunul dintre ei s-ar pomeni dezlegat și silit, totodată, să se ridice, să-și rotească grumazul, să umble și să privească spre lumină, făcând el toate acestea ar resimți tot felul de dureri, iar din pricina strălucirii focului n-ar putea privi acele obiecte, ale căror umbre le văzuse mai înainte. Ce crezi că ar zice, dacă cineva i-ar spune că ceea ce văzuse mai înainte erau deșertăciuni, dar că acum se află mai aproape de ceea ce este și că, întors către ceea ce este în mai mare măsură, vede mai conform cu adevărul? În plus, dacă arătându-i-l pe fiecare dintre obiectele purtate, l-ar sili prin întrebări, să răspundă ce anume este lucrul respectiv? Nu crezi că el s-ar putea afla în încurcătură și că ar putea socoti că cele văzute mai înainte erau mai adevarate decât cele arătate acum?" " Ba da. " "Iar dacă l-ar sili să privească spre lumina însăși, nu crezi că l-ar durea ochii și că ar da fuga îndărăt, întorcându-se spre acele lucruri care poate să le vadă și le-ar socoti pe acestea, în fapt, mai sigure decât cele arătate?" "Chiar așa."
  3. "Dar dacă cineva l-ar smulge cu forța din locuința aceasta ducându-l pe un suis greu și pieptiș, nedâdu-i drumul până ce nu l-ar fi tras la lumina soarelui, oare nu ar suferi și s-ar mânia că e tras? Iar când ar ieși la soare, nu i s-ar umple ochii de strălucire, astfel încât nu ar putea vedea nimic din lucrurile socotite acum adevarate?" " N-ar putea, cel puțin îndată, să le vadă!"-grăi el. " Cred ca ar avea nevoie de obișnuință, dacă ar fi ca să vadă lumea cea de sus. Iar mai întâi, el ar vedea mai lesne umbrele, după aceea oglindirile oamenilor și a celorlalte lucruri, apoi lucrurile ele însele. În continuare, i-ar fi mai ușor să privească în timpul nopții ceea ce e pe cer și cerul însuși, privind deci lumina stelelor și a lunii mai curând decât, în timpul zilei, soarele și lumina sa. " Cum de nu!" " La urmă, el va privi soarele, nu în apă, nici reflexiile sale în vreun loc străin, ci l-ar putea vedea și contempla, ața cum este, pe el însuși în locul său propriu." " Necesar." " După aceasta ar cugeta, în legătură cu soarele, cum că acesta determină anotimpurile și anii, ca el cârmuiește totul în lumea vizibila, fiind cumva răspunzător și pentru toate imaginile acelea, văzute de ei (în peșteră)." " E clar că aici ar ajunge, după ce va fi străbătut toate celelalte etape." " Ei și nu crezi că dacă omul acesta și-ar aminti de prima sa locuință, de înțelepciunea de acolo, ca și de părtașii săi în lanțuri, el s-ar socoti pe sine fericit de pe urma schimbării, iar de ceilalți i- ar fi milă?" " Cu totul." " Iar dacă la ei ar exista laude și cinstiri și s-ar da răsplată celui mai ager în a vedea umbrele ce trec alături și care își amintește cel mai bine cele ce, de obicei, se preced, se succed sau trec laolaltă, și care, în temeiul acestor observații, ar putea cel mai bine să prezică ce urmează în viitor să se întâmple, li se pare că omul nostru ar putea să poftească răsplațile acelea si sa-i invidieze pe cei onorati la ei si aflati la putere? Sau ar simiti ce spune Homer, voind nespus mai degrabă argat să fie pe pământ la cineva neînsemnat, sărman și fără de stare, consimțind să facă orișice mai degrabă decât să aibă părerile de acolo și să trăiască în acel chip?" " Așa cred -zise el. Ar voi să pățească orice mai curând decât să trăiască în acel chip."
  4. "Mai gândește-te și la următorul aspect: dacă iarăși, acel om, coborând, s-ar așeza în același scaun de unde a plecat, oare nu ar avea ochii plini de întunecime, sosind deodată dinspre lumea însorită?" "Ba da"- zise. " Iar dacă el ar trebui din nou ca interpretând umbrele acelea, să se ia la întrecere cu oamenii ce au rămas totdeauna legați și dacă ar trebui s-o facă chiar în clipa când nu vede bine, înainte de a-și obișnui ochii, iar dacă acest timp cerut de reobișnuire nu ar fi cu totul scurt, oare nu ar da el prilej de râs? Și nu s-ar putea spune despre el că, după ce s-a urcat, a revenit cu vederea coruptă și că, nici nu merită să încerci a sui? Iar pe cel ce încearcă să-i dezlege și să-i conducă pe drum în sus, în caz ca ei ar putea să pună mâinile și să-l ucidă, oare nu l-ar ucide?" " Ba chiar așa."
  5. "Iată, dragă Glaucon, - am spus eu - imaginea care trebuie în întregime pusă în legatură cu cele mai înainte: domeniul deschis vederii e asemanător cu locuința-i închisoare, lumina focului din ea - cu puterea soarelui. Iar dacă ai socoti urcușul și contemplarea lumii de sus ca reprezentând suisul sufletului către locul inteligibilului, ai înțelege bine ceea ce nădăjduiam să spun, de vreme ce aăa ceva e dorit să asculti. Dacă nădejdea acesta e îndreptățită, zeul o știe."

miercuri, 6 august 2014

Testul lui Socrate

În Grecia Antică, Socrate era renumit pentru respectul cu care îşi trata prietenii. Într-o zi, o cunoştinţă l-a întâlnit pe marele filosof şi l-a întrebat:

- Ştii ce-am auzit despre prietenul tău?
- Stai puţin, a replicat Socrate.
- Înainte de a-mi spune ceva, aş dori să facem un test. Se numeşte testul Filtrului Triplu.
- Filtrul Triplu?
- Exact, a continuat Socrate. Înainte de a vorbi cu tine despre prietenul meu, ar fi o idee bună să stăm un pic şi să filtrăm ceea ce vei spune. Acesta este motivul pentru care îl numesc testul Triplului Filtru.
Primul filtru este Adevărul.
Esti absolut sigur că ceea ce vrei să-mi spui este adevărat?
- Nu, spuse omul. De fapt, doar am auzit despre asta şi…
- În regulă, a spus Socrate.
- Deci nu ştii dacă este adevărat sau nu.
Acum hai să încercăm şi al doilea filtru, filtrul Bunătăţii. Ceea ce vrei să-mi spui despre prietenul meu este ceva bun?
- Nu, din contră…
- Deci, a continuat Socrate, vrei să-mi spui ceva rău despre el, dar nu eşti sigur că este adevărat.
Totuşi poţi să treci testul, deoarece mai este un filtru: filtrul Utilităţii. Ceea ce vrei să-mi spui despre prietenul meu, îmi va fi de folos?
- Nu, nu chiar.
- Bine, a concluzionat Socrate, daca ceea ce vrei să-mi spui nu este nici adevărat, nici bun, nici chiar folositor, de ce mai trebuie să-mi spui ceva?

Socrate (greacă: Σωκράτης Sōkrátēs;
n. cca. 470 î.Hr. – d. 7 mai 399 î.Hr.) a fost un filosof din Grecia antică.

Socrate a fost primul gânditor care a luat ca obiect al meditației sale ființa umană. Începând cu Socrate, omul devine în mod exclusiv o problemă pentru el însuși. "Persoana ta este sufletul tău" spunea Socrate (Platon, Alcibiade, 138e).
Filosoful  a plătit cu viața pentru învățătura și activitatea sa neconformistă, a fost achitat în 2012 după 2500 de ani de la moarte, într-un proces rejudecat, simbolic, în Grecia, fiind reprezentat de zece avocați și apărători ai drepturilor omului, rejudecarea procesului fiind organizată de Fundația Onassis.

FILM  - Socrate (1971) - Regia: Roberto Rossellini

În 398, Socrate a fost acuzat de către Meletos, Anytos şi Lycon. Actul de acuzare era astfel întocmit: "Eu, Meletos, fiul lui Meletos, din dema Pitthea, acuz sub jurământ pe Socrate, fiul lui Sophroniscos, din dema Alopex. Socrate se face vinovat de crima de a nu recunoaşte zeii recunoscuţi de cetate şi de a introduce divinităţi noi; în plus, se face vinovat de coruperea tinerilor. Pedeapsa cerută: moartea".

Vizionare plăcută! 


luni, 4 august 2014

Povestea ușii


 Într-o ţară aflată în război, era un rege care se ocupa personal de  prizonieri. Acesta îi ducea într-o sală în care era un grup de arcaşi de o parte şi o uşă înspăimântătoare, de cealaltă parte. În această sală, îi punea să formeze un cerc şi le spunea: 
  - Puteţi alege între a muri săgetaţi de arcaşii mei sau a trece prin această uşă…În spatele acestei uşi vă voi aștepta eu.

Toţi prizonierii alegeau să fie omorâţi de arcaşi.

  După terminarea războiului, un soldat care servise în slujba regelui mult timp, se adresă regelui:
- Sire, pot să vă întreb ceva?
- Spune, soldatule.
- Sire, ce se află în spatele uşii?
- Mergi şi vezi tu însuţi! l-a îndemnat regele.
Soldatul deschise înspăimântat uşa şi, pe măsură ce o făcea, raze de soare şi lumina invadau sala, iar în cele din urmă, surprins, descoperi…că uşa se deschidea în faţa unui drum care conducea spre libertate !

Soldatul, vrăjit, îşi privi regele, care îi spuse:
- Eu le dădeam ocazia să aleagă însă, din teamă, preferau să moară decât să rişte să deschidă această uşă...

O săptămână cu alegeri fără teamă vă doresc tuturor!