joi, 24 noiembrie 2016

Despre recunoştinţă



Prea ocupați de noi, egoiști și aroganți, considerăm uneori că totul ni se cuvine. De la lumina soarelui și posibilitatea de a auzi sunetul ploii până la ce vreți voi, toate, dar absolut toate nimicurile astea pe care le avem, le merităm și nu trebuie să facem nimic pentru ele. Recunoștința ar trebui practicată zilnic, precum spălatul pe dinți. Astfel putem conștientiza că avem mai mult decât alții. Nu, nu trebuie să importăm o nouă sărbătoare. Trebuie doar să învățăm să fim recunoscători pentru ce avem. Și dacă chiar nu există nimic pentru care să facem asta, iată un motiv, zic eu, destul de important.

marți, 8 noiembrie 2016

Art. 244 Cod penal - Înşelăciunea



  
   În dicţionarul universal al limbii române[1] acţiunea de a înşela este explicată prin 1. a induce în eroare pe cineva, (întrebuinţând viclenia şi minciuna); a amăgi, a înşela aşteptările sau (rar) speranţele (cuiva), a dezamăgi (pe cineva) sau 2.  a înşela în dragoste, iar cei înşelaţi, în explicaţia aceleiaşi surse, sunt 1. induşi în eroare, păcăliţi; 2. trădaţi; 3. ademeniţi, seduşi.

Înşelăciunea reprezintă 1. inducere în eroare şi 2.escrocherie, fraudă, înşelătorie, având  variantă învechită înşelământ, înşelăminte [2].

    Varianta on –line [3] este şi mai bogată în explicaţii dar mai ales în sinonime, astfel:

ÎNȘELÁ vb. 1. a ademeni, a amăgi, a încânta, a minți, a momi, a păcăli, a prosti, a purta, a trișa, (livr.) a iluziona, (înv. și reg.) a juca, a planisi, a poticări, a prilesti, a sminti, a smomi, a șutili, (reg.) a șugui, (Transilv. și Ban.) a celui, (Munt.) a mâglisi, (Transilv.) a tășca, (înv.) a aromi, a blăzni, a gâmbosi, a măguli, a mistifica, a surprinde, (fam.) a duce, a fraieri, a șmecheri, (fam. fig.) a arde, a frige, a încălța, a pingeli, a pingelui, a pârli, a potcovi, a prăji, (Mold. fig.) a boi, (înv. fig.) a luneca.  (I-a ~ cu vorbe frumoase.) 2. a trăda, (înv.) a vicleni, (fam. fig.) a încornora. (Și-a ~ nevasta.) 3. v. escroca. 4. a greși. (S-a ~ în privința lui.)

    Prin definiţia oferită de legiuitorul român, prevăzută la art.15 al.1 Cod Penal în vigoare, “infracţiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârşită cu vinovăţie, nejustificată şi imputabilă persoanei care a săvârşit-o”, instituţia infracţiunii fiind legată de instituţia răspunderii penale, la art.15. al. 2 fiind prevăzut faptul că “infracţiunea este singurul temei al răspunderii penale”[4].

  În decursul anilor, legislaţia penală a României, a suferit numeroase modificări. Astfel, actualul Cod, cuprins în Legea nr. 286/2009, a intrat în vigoare la data de 1 februarie 2014, odată cu Legea de aplicare nr.187/ 2012, având o seamă de modificări aduse la versiunea publicată deja în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 510/2009.

   Vă propun să citiţi o analiză a infracţiunii de înşelăciune, realizată în anul 2015 în cadrul cursului Controlul şi prevenirea criminalităţii,  având punct de pornire apariţia acesteia, transpunerea în legislaţia românească, dar  în mod special  o modalitate a înşelăciunii, cunoscută drept “Metoda Accidentul.”






[1] Ioan Oprea, Carmen-Gabriela Pamfil, Rodica Radu,Victoria Zăstroiu Noul dicţionar  universal al limbii române, Editura Litera Internaţional, Ed. a III-a,  Bucureşti, 2008.

[2] Ibidem.



[4] Mihail Udroiu, Drept penal,Parte general, Noul Cod penal, Ediţia a II- a revizuită şi adăugită, Ed. C.H.Beck, Bucureşti, 2015, p. 70.