marți, 20 decembrie 2016

Un gând




Ca să fie pace în lume, trebuie ca popoarele să trăiască în pace. Pentru ca popoarele să trăiască în pace, oraşele nu trebuie să se ridice unele împotriva altora. 
Pentru a fi pace în oraşe, vecinii trebuie să se înţeleagă. Ca să fie pace între vecini, trebuie ca armonia să domnească în familie. Ca să fie pace în casă, trebuie s-o găseşti în propria inima. 
                                                                                            – Lao Tse
 


luni, 5 decembrie 2016

Închisoarea de la Sighet - Memorialul Durerii

Cortegiul Sacrificaţilor - Grup statuar realizat de sculptorul Aurel Vlad, optsprezece siluete umane mergând spre un zid care le închide orizontul , conduse de mâna unui personaj fără cap . Devenit în timp imaginea simbol a Memorialului




   Construită în 1897, închisoarea de la Sighet a avut  iniţial destinaţia de închisoare de drept comun. După anul 1945 pe aici se făcea repatrierea foştilor prizonieri şi deportaţi din U.R.S.S. , iar în august 1948 devine loc de detenţie pentru un grup de studenţi, elevi şi ţărani maramureşeni. În mai 1950 au fost aduşi aici peste o sută de demnitari din întreaga ţară, foşti miniştri, academicieni, istorici, ziarişti, militari, economişti, politicieni, unii  condamnaţi la
pedepse grele, alţii nici măcar judecaţi.  
   În toamna anului 1950 au fost transportaţi la Sighet 45-50 de episcopi şi preoţi greco catolici şi romano-catolici. În acea vreme penitenciarul era considerat "unitate de muncă specială", în realitate fiind un loc de exterminare a elitelor ţării, un loc din care nu se putea fugi, având în vedere distanţa de numai 2 km faţă de graniţa cu Uniunea Sovietică. 
   În 1955, ca urmare Convenţiei de a Geneva şi a  admiterii României (R.P.R.) în ONU, a avut loc o graţiere, o parte din deţinuţii politici din închisorile româneşti fiind eliberaţi, o altă parte fiind transferaţi, inclusiv în domiciliu obligatoriu. 
   Din cei circa 200 de deţinuţi de la Sighet, 54 muriseră,iar închisoarea a redevenit închisoare de drept comun şi a funcţionat până în 1977 când a fost dezafectată.
    În 1993 Ana Blandiana a solicitat Consiliului Europei sprijin pentru transformarea închisorii de la Sighet într-un memorial şi a depus proiectul primului Memorial al Victimelor Comunismului din lume, un proiect realizat împreună cu Romulus Ruşan. În 1994 este înfiinţată Fundaţia Academia Civică, iar printr-o decizie a Consiliului Local Sighet clădirea închisorii îî este atribuită în vederea transformării în Memorial.
   În 1995, în aprilie, Consiliul Europei editează proiectul Memorial Sighet pe care îl luase sub egida sa. 
   Prin legea nr. 95/1997, Memorialul este declarat ansamblu de interes naţional, ansamblul fiind format din muzeul de la Sighet, cuprinzănd şi Cimitirul săracilor şi Centrul Internaţional de Studii asupra Comunismului cu sediul în Bucureşti, ambele aflate sub administrarea Fundaţiei Academia Civică. 


 Informaţiile sunt preluate din broşura de prezentare a Memorialului. Pentru mai multe informaţii vizitaţi site-ul oficial.
Vă recomand să nu mergeţi cu copii mici. Aveţi de vizitat peste 80 de săli, desfăşurate pe două etaje. Timp estimat pentru vizitare - peste trei ore, noi atât am stat şi nu a fost suficient. Mai multe foto, aici.


Maramureş - România

   Sfârşit de toamnă, început de iarnă. Zile libere, prilej de bucurie. Anul acesta am ratat parada de 1 Decembrie, dar am sărbătorit Ziua Naţională unde altundeva decât în Maramureş. Peste 1200 de km dus-întors, aproape 10 ore de mers Bucureşti - Poienile Izei. Patru zile de vis. 
  Aşadar, vă zic repede, că ne prinde Crăciunul. 
Pensiunea, casă şi masă de nota 20. Peisaje, vreme, tot ce vrei în vacanţa de iarnă. Adică, şi zăpadă dar şi drumuri curăţate. 


Atracţii turistice. 
Mocăniţa ultima cale ferată forestieră cu abur din lume. Călătoria plăcută, afacerea de la sosire lasă de dorit.  


Mie nu mi se pare vesel, dar eu nu am simţul umorului prea dezvoltat. Interesant.

   
Am lăsat la final închisoarea-muzeu de la Sighet, despre care am scris separat, aici.